1 Dacă aş vorbi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dragoste nu am, sunt doar aramă care sună sau un chimval zăngănitor.2 Chiar de-aş avea şi darul profeţiei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată cunoştinţa, de aş avea toată credinţa încât să mut din loc şi munţii, dar dragoste nu am, nimic nu sunt.3 Chiar de mi-aş împărţi toată averea şi trupul meu dacă l-aş da să fie ars, dar dragoste nu am, nu-mi foloseşte la nimic.4 Căci dragostea rabdă-ndelung, ea se milostiveşte; dragostea nu pizmuieşte, nu se făleşte, nu se mândreşte.5 Nu e fără cuviinţă, nu caută câştigul său, ea nu se mânie şi nici nu se gândeşte la rău,6 ea nu se bucură de nedreptate, ci dragostea se bucură de adevăr.7 Toate le-ndură, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.8 Dragostea nu piere niciodată. Cât despre profeţii, vor înceta, iar limbile – vor amuţi, cunoaşterea se va sfârşi.9 Căci noi cunoaştem doar în parte şi profeţim „în parte”.10 Când va veni însă ce e desăvârşit, ce este doar „în parte” se va sfârşi.11 Pe când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, şi judecam ca un copil; când am ajuns bărbat, am încheiat purtarea de copil.12 Acum vedem ca prin oglindă, în chip nedesluşit, dar vom vedea odată faţă către faţă. Acum cunosc numai în parte, atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum şi eu am fost pe deplin cunoscut.13 Acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar cea mai mare dintre ele e dragostea.
